Petrecerea Campionilor jurnal foto

La petrecerea din acest an au venit să îi bucure pe copiii noștri fostele super-campioane la gimnastică aerobică – Diana Bulimar și Beatrice Delia Lăcătaru, fondatoarea conceptului FETNO – Anca Raluca Niță (împreună cu Laurențiu Burtan și Claudia Lăcătuș), una dintre marile talente ale muzicii românești – Maria Ene (alături de profesorul Răzvan Taliu), dar și bomba de energie din Republica Dominicană – Fernando Polo.

Vă invităm să (re)trăim împreună momentele de poveste de la evenimentul de luni, 9 decembrie. Mulțumim pentru fotografii, Pixel Moments

Urmeaza Petrecerea Campionilor 2019

9 Decembrie 2019, sala Rapsodia

A treia petrecere din istoria Academiei Campionilor nu va fi doar o simplă serbare de final de an. Campionii mici și mari vor transforma totul într-un eveniment unul în care distracția și voia bună vor fi nelipsite. (asa a fost anul trecut)

Vor fi parte din acest show vedete, dar și invitați speciali. Va fi spectacol pe scenă, așa cum doar noi știm să facem. Nu vor lipsi cadourile, surprizele, tradiționalul tort, tombola cu premii și multe altele 🙂

Petrecerea este organizată tot în Centrul vechi al Capitalei, la fel ca anul trecut, dar de data aceasta la Teatrul de pe Lipscani (sala Rapsodia).

Cu toții: antrenori, coregrafi și copii-campioni ,parinti si bunici de copii-campioni vom participa la o serbare așa cum n-a mai existat!

Cât de curând vom începe să anunțăm sponsorii care vor aduce cadouri sub bradul Crăciun al ACB și, totodată, bucurie pe chipurile copiilor. Le mulțumim tuturor anticipat ♥

Ne place sa ne amintim despre Petrecerea Campionilor 2018 (galerie foto)

Zumba Kids in Popești Leordeni

Cristina Georgiana Nae este cea mai nouă coregrafă intrată în familia Academiei Campionilor – secția #PopeștiLeordeni. Ea va preda celor mici #ZumbaKids și un alt curs – ”International dance”.

Are 25 de ani și una dintre cele mai mari pasiuni ale ei este dansul. ”Pe parcursul timpului am practicat diverse stiluri de dans și am participat la clase, workshopuri și evenimente de fitness-aerobic și dans. Sunt intructor certificat de Zumba Fitness, Zumba Kids + Kids Jr. și Aerobic-Fitness”, ne-a spus Cristina. ”Noua grupă de dansatori de la Academia Campionilor va fi cu siguranță una cu o evoluție frumoasă. Ne vom distra, ne vom juca, vom învăța și vom dansa, urmând să participăm împreună la evenimente și concursuri la care copiii vor arăta tuturor pasiunea și talentul pe care îl au pentru dans”.

Zumba Kids + Kids Jr. este o clasă care combină dansul cu diverse joculețe pentru copii. La acest curs, copiii își dezvoltă coordonarea, memoria, imaginația și își îmbunătățesc condiția fizică. Cât despre ”International dance”, aici se vor imita dansuri ale artiștilor celebri, precum și stiluri de dans ale diferitor culturi din intreaga lume.

”Vă aștept la Academia Campionilor cu două clase de dans pline de voie bună, destinate tuturor copiilor, indiferent de nivelul de pregătire!”, a spus noua instructoare campioană. Bine ai venit, Cristina!

Street Dance in Popești Leordeni

Primul dintre coregrafii care îi vor învăța să danseze pe campionii noștri din #PopestiLeordeni este Cristian Mihai Accibaş. Cunoscut în ”lumea dansului” drept ”Cârcotaș”, are 32 de ani, a acceptat să fie și instructor de #StreetDance la noua secție de la #AcademiaCampionilor, cea din #PopeștiLeordeni.

Pasiunea lui pentru dans a apărut în 2006, odată cu vizionarea unui video cu pași de C-Walk și având unele influențe de break dance. Pe măsura ce febra dansului l-a cuprins, cunoștințele din domeniu s-au upgradat cu alte stiluri de dans: Krump, Flexin, Bonebreaking și Jooking.

”Uitându-mă pe YouTube ani de zile la dansatori favoriți și exersând acasă și în aer liber, am visat cu ochii deschiși să dansez și pe o scenă. Cu ambiție, talent și dedicație, visele mi s-au împlinit și chiar mai multe decât credeam: am dansat la diferite concursuri de street dance din țară și am făcut parte din diferite trupe (Street Style, The Puppetiers și altele). În 2010, cu ajutorul lui Dragoș Vlad, alias Caddillac – artist din trupa B.U.G. Mafia, am dansat în 2011 și în 2012 alături de el și Loredana Groza la concerte, pentru ca ulterior să rămân ”dansatorul contorsionist” al Loredanei”, ne-a spus ”Cârcotașul” 🙂

În prezent instructor formator de salvamari și de înot, el a devenit de patru luni tatăl unei fetițe, care sigur va avea printre pasiuni dansul: ”Drumul a fost lung până aici, am învățat că atunci când îți dorești ceva visul se realizează chiar dacă e nevoie de multă răbdare. Anii trec foarte rapid și mi-aș dori să împart pasiunea și mișcările mele de dans și următoarei generații, să-și împlinească și ea visele”. Bine ai venit și mult succes, Mihai Cristian Accibaș!

Start înscrieri in Popești Leordeni

Îți place să dansezi și să te distrezi? Ești talentat sau ai mai făcut dans?

Academia-Campionilor din Popești-Leordeni a pornit înscrierile la cursurile de dansuri! Te așteptăm alături de noi la două ore gratuite de #StreetDance și #ZumbaKids. Luni de la ora 19.00 și miercuri de la ora 18.00.

Sala de antrenamente este situată în centrul orașului Popești-Leordeni, pe strada Leordeni nr. 34.

Hai cu noi să dansezi și să cucerești publicul din țară și străinătate prin dans! #AcademiaCampionilor#Facemsportsinedistram

Academia Campionilor la preselecții “Românii au talent”

Gașca veselă de la #AcademiaCampionilor a făcut spectacol la #Romaniiautalent

Și nu doar în fața juriului de la preselecții, ci și în afara sălii cu emoții maxime, unde dacă fetele noastre frumoase și talentate erau filmate, cei de la #ProTV aveau show-ul asigurat

”Gaițele” campioane au trecut peste orele de așteptare cu zâmbetul pe buze și așteaptă încă de pe acum următoarea întâlnire cu jurații de la #Româniiautalent

Gașca veselă de la #AcademiaCampionilor a făcut spectacol la #Romaniiautalent 🙂 Și nu doar în fața juriului de la…

Publicată de Academia-Campionilor pe Marţi, 1 octombrie 2019

Creștem campioni și în Popești-Leordeni!

Așteptarea locuitorilor din Popești-Leordeni a luat sfârșit: Academia-Campionilor deschide o nouă secție în această zonă aflată în plină dezvoltare! Locația este chiar în centrul orașului!

Începând din luna octombrie vom alcătui grupe de #Gimnasticăaerobică și #majorete, de #DansModern & #StreetDance, dar și de #FETNO – un concept nou și neconvențional care îmbină folclorul românesc cu muzica modernă comercială!

Copiii dornici să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire în Popesti Leordeni și de sprijinul unor profesioniști sunt așteptați alături de noi în marea familie a campionilor.

Înscrierile se fac telefonic (0722.574.674), prin mesaj privat sau prin email (office@academia-campionilor.ro)

Vă așteptăm alături de #AcademiaCampionilor!
#Haisitusafiicampion #Facemsportsinedistram